marți, 8 septembrie 2009

Armata se rasteste la puterea politica

Generalul Mihail Popescu, Seful Statului Major General este al treilea conducator al Armatei Romane care a avut curajul sa-i critice pe cei care ne conduc. Acesta a facut o declaratie-soc in care prezinta, la fel cum au facut si predecesorii sai, Constantin Degeratu si Mircea Chelaru, situatia umilitoare in care se afla militarii romani. Cele doua tentative ale generalilor de dinaintea lui Mihail Popescu au trecut drept simple declaratii bombastice, fara consecinte majore. Acum insa, cand summit-ul de la Praga se apropie cu repeziciune, o astfel de dezvaluire a avut darul sa-i puna pe jar pe toti cei vizati. Generalul Popescu a afirmat ca Armata, care are nevoie de bani pentru a realiza procesele de reforma si restructurare, a primit pana acum doar promisiuni. Oamenii politici s-au angajat sa duca Romania in Alianta Nord-Atlantica, insa, asa cum sustine seful SMG, "au uitat" ca realizarea acestui obiectiv necesita si eforturi financiare. Generalul Popescu s-a referit in mod expres la dotarea fortelor navale ale armatei, apreciind ca nu se poate face nimic cu o singura fregata. S-a promis ca vor fi alocati bani pentru achizitionarea a doua fregate, fabricate in secolul trecut, dar totul a ramas doar in faza de proiect. "Daca e efort comun, sa fie al tuturor, nu doar al celor imbracati in uniforma. Ni se spune sa strangem cureaua, dar n-avem cum, am strans-o atunci cand am planificat bugetul asta mic si saracacios. Mai mult de atat nu se poate strange cureaua, ca se rupe...", a incheiat Mihail Popescu. Asa cum spuneam, o astfel de declaratie a facut ca o parte din clasa politica amintita sa-i sara in cap generalului. Ministrul Apararii Ioan Mircea Pascu a tinut sa faca unele precizari cu privire la "confesiunea" generalului, desi era plecat intr-o vizita oficiala in Norvegia. "Probabil ca domnul general Popescu se referea la disfunctionalitatile care continua sa apara atunci cand trebuie transpuse in practica, in mod operativ, unele decizii politice privind angajamentele noastre de integrare". Asa cum se intampla de fiecare data, pentru lucrurile grave dezvaluite de Mihail Popescu trebuia gasit si un vinovat: "inertia birocratica" de la nivelul institutiilor responsabile cu aplicarea deciziilor politice. Nu s-au dat nume concrete, nu s-a promis demararea nici unei anchete. Numai ca aceasta constatare a facut ca generalul Mihail Popescu sa faca o noua declaratie, care porneste din start pe ideea ca "nu m-am declarat nemultumit de bugetul armatei". Acelasi buget caracterizat drept "mic si saracacios" devine acum, brusc, cel putin multumitor. Mai mult, conform noii declaratii, "altceva ne-a nemultumit si ne nemultumeste, si anume ritmicitatea alocarii fondurilor de la buget, care ne pune in imposibilitatea achitarii integrale a consumurilor si a indeplinirii prevederilor din plan". In final, seful SMG incheie cu precizarea ca nu a avut intentia de a atenta la onoarea nimanui.

Dancu, jenat sa-l faca pe Ion Iliescu mincinos

Ce m-a durut este ca unii stiau ca nu este proiectul meu si nu au spus", spunea, ieri, ministrul Informatiilor Publice, Vasile Dancu. Intrebat daca se refera si la presedintele Romaniei, Ion Iliescu, ministrul ce sa zica: "No comment". Ieri, la trei zile de la aparitia in presa a Strategiei de contracarare a atacurilor la imaginea Romaniei, se lamurise faptul ca nu era "o facatura", cum a spus initial presedintele. Consilierul prezidential Ioan Talpes, care nici el "nu stia nimic" marti, descoperise deja miercuri documentul prin arhiva sa de la Cotroceni si declarase BBC ca documentul era doar redactat in termeni "tehnicisti". In afara Strategiei publicate in presa, care vorbeste de fapt despre controlul informatiilor interne - presa, Internet - si care poarta antetul CSAT, mai exista un proiect, cel al Ministerului Informatiilor Publice, numit "Strategie de imagine externa a Romaniei". Adica acel text la care zicea ministrul Dancu, in balbaiala de dupa asumarea initiala, ca s-ar fi gandit atunci cand a recunoscut ca a vazut si a lucrat la Strategie. Pentru ca nu are nimic scandalos - in genul celui dintai, care identifica un razboi informational declansat de presa -, proiectul la care a lucrat Vasile Dancu a fost publicat, miercuri seara, pe Internet. Este vorba de un proiect privind construirea unei imagini bune in exterior. Primul capitol face istoria imaginii Romaniei, din perioada interbelica. Al doilea capitol arata ca 7 sunt structurile participante la Strategia de comunicare externa: ministerele Informatiilor, de Externe, al Culturii, al Turismului, Administratia Prezidentiala, TVR International si Radio Romania. Proiectul spune ca autoritatile "au misiunea de a impune o serie de etichete pozitive", in strainatate, in locul celor negative aplicate Romaniei. La factorii negativi de imagine pe 2001 sunt trecuti: parlamentarii PSD si PRM care au vizitat Irakul, cainii vagabonzi, Legea informatiilor clasificate si numirea unor fosti ofiteri din serviciile secrete in posturi-cheie.

BNS si Cartel Alfa ameninta guvernul cu "Argentina"!

Argentina facem!"; "Nimeni nu mai poate sa suporte preturile de la energie"; "Greva generala!", "Sa ne unim, sa nu ramanem izolati intr-un tarc ca indienii din rezervatii, intr-un stat de drept in care cladirea Guvernului este declarata obiectiv militar de frica alegatorilor"; "Nu mai are cine sa ne conduca, s-au concentrat doar pe imaginea de afara, de parca oamenii de rand ar trai doar cu imagini".... Cam asa au sunat discursurile scandate ieri la mitingul BNS - Cartel Alfa din Capitala. Cateva mii de oameni s-au strans in jurul orei 13.00 in Piata Revolutie, au huiduit guvernantii si PSD-ul timp de o ora si au plecat apoi incolonati spre Piata Victoriei. Doi-trei jandarmi au cunoscut mania muncitorilor de la Rocar, care si-au justificat pornirea povestind despre "luptele de strada" avute cu Jandarmeria in luna martie. Ajunsi in punctul final - sediul Guvernului - manifestantii s-au dispersat rapid, amenintand insa ca se vor intoarce. Daca situatia nu se schimba, in zece zile vom ocupa Piata Victoriei pe termen nelimitat. Vom sta in strada pana ne vom atinge scopurile, iar cei care nu vor incapea in piete, vor declansa greve si vor continua sa stea in curtile fabricilor.... Noi le-am dat puterea, noi le-o vom lua inapoi", a clamat in final liderul BNS printr-o portavoce mobila. Mitingul - maraton, ultima etapa a protestelor sindicale organizate de BNS si Cartel Alfa in acest an, urmeaza sa inceapa in 10 iunie, in cazul in care negocierile esueaza. "Am vrea sa rezolvam totusi acest conflict prin negocieri. Din momentul in care in strada va iesi puhoi de lume, negocierile vor fi imposibil de purtat. Mai mult, mi-e teama ca atunci vom avea doar o revendicare: "Jos Guvernul!"", a mai declarat Dumitru Costin.

Sindicalistii clujeni cer demisia lui Nastase

Circa 1.000 de sindicalisti apartinand BNS si Cartel Alfa au protestat, joi, in Piata "Lucian Blaga", impotriva noilor scumpiri si a politicii economice, promovate de guvernul condus de Adrian Nastase. Pe o vreme cainoasa, sindicalistii s-au prezentat intr-un numar mult mai mic decat se asteptau liderii filialelor locale. Pe un ton vehement, multimea a scandat, minute in sir, "Hotii, hotii!", "Jos Guvernul!", "Jos spaga!". Pe pancartele protestatarilor erau trecute sloganuri de genul "Stopati darile"; "Nu mai suportam saracia", "PSD - guvern mafiot". Prefectul de Cluj, Vasile Soporan, a organizat, imediat dupa miting, o sedinta extraordinara a comisiei pentru dialog social a Prefecturii, criticata dur de sindicalisti. Ei au reprosat executivului Prefecturii ca Dan Canta, subprefectul de Cluj, i-a injurat si amenintat pe protestatari. Grigore Pop, liderul Cartel Alfa Cluj, a cerut in mod public demisia acestuia, primita cu ovatii in stil sud-american de cei 1.000 de sindicalisti. Acestia au organizat si un mars pe principalele artere ale orasului, dupa indelungi discutii cu cei de la Prefectura. Mitingul s-a incheiat in fata Prefecturii, unde s-a scandat "Jos prefectul, jos Guvernul!".

Casa de Asigurari de Sanatate Valcea si-a tras un lift exterior de 5 miliarde de lei

Casa de Asigurari de Sanatate Valcea s-a hotarat sa se mute intr-un sediu nou, modern. Pentru aceasta, a cumparat, in 1999, o cladire neterminata in centrul municipiului Ramnicu Valcea cu 1,4 miliarde lei. Apoi, mai-marii Casei au hotarat "sa modernizeze constructia, sa o doteze la nivel european". Si, pentru ca sa nu se cunoasca cat se cheltuieste pentru aceasta constructie din banii publici, in rapoartele intocmite privind evolutia lucrarilor se specifica, in permanenta, ca "valoarea investitiei este confidentiala si se va actualiza potrivit evolutiei ulterioare a preturilor". Aceasta... discretie excesiva vine, probabil, de la faptul ca "au aparut necesare si oportune unele lucrari suplimentare fata de cele proiectate initial". Intre acestea, "amplasarea unui ascensor de 6 persoane exterior cladirii", "justificata" de faptul ca "va fi un important flux de persoane atat interne Casei, cat, mai ales, externe - din care o pondere avand-o persoanele in varsta, bolnave sau cu handicap". Valoarea ascensorului se ridica - pana acum! - la peste 4,7 miliarde lei. Interesant este faptul ca nota de justificare a instalarii liftului nu bate cu repartizarea spatiilor pe nivelele cladirii. Astfel, ghiseele de informatii se afla la demisol; la parter sunt birouri pentru evidenta si urmarirea colectarii contributiilor de asigurari de sanatate, Serviciul de decontari a serviciilor medicale, iar la etajul 1 Serviciile de acreditare si de contractare a asistentei medicale. Asadar, la demisol, parter si etajul 1 sunt prevazute birourile pentru serviciile de relatii cu publicul. La etajul 3 s-a amplasat insa... un apartament de serviciu, iar la ultimul etaj, cel de-al patrulea, pentru care s-a montat, probabil, si ascensorul, sunt birourile conducerii. Iata, asadar, de ce "valoarea investitiei este confidentiala..." Cu toate acestea, am aflat de la unul din membrii consiliului de administratie ca, pana acum, investitia Casei Asigurarilor de Sanatate Valcea s-a ridicat la 31,367 miliarde lei. Si, daca preturile s-ar reactualiza din 1999, de la achizitionarea cladirii si terenului, valoarea noului sediu ar fi cu mult mai mare. Aceasta, desigur din banii publici, din "economiile" care se fac la retete compensate si gratuite, din alte servicii care ar trebui facute de catre Casa de Asigurari de Sanatate Valcea pentru contribuabili.

Revizia la apa calda - scurtata cu 18 zile

Bucurestenii din cartierele Macaralei si Sulea vor beneficia din nou de apa calda, incepand cu data de 1 iunie. "Lucrarile de revizie a instalatiilor de producere a energiei termice la CET Titan se incheie cu 18 zile mai devreme decat era programat", comunica societatea Termoelectrica.

Mitingul de la Brasov - topit rapid de ploaie

Doar aproximativ 5000 de oameni - din cei "cel putin 15.000, daca nu chiar peste 20.000", prevestiti de liderii sindicali - s-au aflat ieri, la ora 14,30, in Piata Sfatului din Brasov, la mitingul organizat de BNS si Cartel Alfa. Cauza participarii sub asteptari - ploaia torentiala, inceputa chiar in momentul plecarii coloanelor din intreprinderi si care a topit rapid nu doar numarul, ci si elanul protestatarilor, incepand chiar cu cel al liderilor sindicali. Astfel incat, scurtat de rafalele care nu mai conteneau, mitingul - intretinut de fluieraturi, huiduieli si obisnuitul folclor sindical - s-a incheiat dupa nici jumatate de ora, cand in piata ramasesera mai putin de o mie de oameni. Nu inainte insa ca oratorii VIP - Bogdan Hossu, presedintele Cartelului Alfa, si Matei Bratianu, secretarul general al BNS, veniti special la Brasov - sa apuce sa dea glas mesajelor adresate "pacalicilor de guvernanti tradatori, care nu stiu decat de frica".

Musulmanii din Bucuresti n-au cimitir

Musulmanii din Bucuresti au protestat, ieri, in fata Primariei Capitalei pentru ca, de 12 ani, autoritatile locale evita sa le repartizeze un teren pentru a fi folosit de comunitate drept cimitir. Religia islamica le impune musulmanilor sa isi ingroape mortii in aceeasi zi in care au decedat. "Pana in prezent, cimitirul musulman a functionat in cadrul Cimitirului Eroilor Turci, care este proprietatea Republicii Turcia", se arata intr-un comunicat semnat de Sali Negiat, deputat al Uniunii Democrate a Turcilor si Tatarilor Musulmani din Romania. "Chiar azi (ieri - n.m.), o fetita de sase luni a murit si familia, de aici, din Bucuresti, nu a gasit un loc ca s-o ingroape, decat la Cobadin, in judetul Constanta", a spus si imamul Osman Aziz, reprezentantul credinciosilor bucuresteni. Cei aproape 50 de musulmani adunati ieri in fata Primariei Capitalei sustineau ca, desi Consiliul Municipal le-a repartizat un teren in vestul orasului, in cartierul Ghencea, primarul Traian Basescu, la fel ca si ceilalti primari, refuza sa-i puna in posesie. Dupa circa 30 de minute de proteste linistite ale bucurestenilor turci, primarul Basescu a coborat din cladire si i-a imbratisat, unul dintre protestanti fiind chiar profesorul sau de matematica, Memet Faruc, de la Institutul de Marina din Constanta. Primarul le-a explicat protestatarilor ca nu le mai putea da terenul respectiv, fiind revendicat si retrocedat fostilor proprietari, dar Primaria a cumparat un teren de 13 ha in aceeasi zona, din care noua hectare si ceva le va da ortodocsilor, care sunt in aceeasi situatie, iar peste 3 ha le va da comunitatii turcesti din oras. Basescu le-a promis oamenilor adunati in fata primariei ca acest lucru se va intampla in prima sedinta de consiliu.

Dinu e ingrijorat de starea psihica a dinamovistilor

Se pare ca, dupa un an intreg in care fotbalul romanesc s-a zbatut in noroi, singurul avantaj al finalului de campionat este lupta pe viata si pe moarte pentru titlul de campioana si implicit pentru calificarea intr-o cupa europeana. Astfel ca, din acest punct de vedere, ultima etapa a acestui sezon se anunta una cu adevarat dramatica, in care Nationalul, renascut din propria cenusa, lupta pentru primul trofeu de campioana din istoria sa, in timp ce Dinamo, care a schiopatat, si la propriu si la figurat, de cateva ori in acest sezon, vrea sa prinda pe ultima suta de metri un nou trofeu, cu gandul, de altfel, la event. De aceeasi parere s-a aratat ieri si managerul general al "cainilor", Cornel Dinu, care a spus ca "finalul de campionat este palpitant si incarcat de suspans". In aceste conditii, pentru Dinamo, partida de maine, de pe teren propriu cu FC Brasov, se anunta una mult mai disputata decat cea din Banie, dintre Universitatea si National, meci care poate strica sau nu ploile in Stefan cel Mare. "Singurul lucru care ma ingrijoreaza este starea psihica a jucatorilor. Ma nelinisteste faptul ca jucatorii vor fi mai atenti la ceea ce se va intampla la Craiova decat la ceea ce fac ei pe teren", a spus Dinu, care se asteapta ca Brasovul sa-si vanda scump pielea. Aceasta nu ar fi totusi singura problema a lui Dinu, dinamovistii avand si cateva mici probleme de lot prin Talvan, Onut si Claudiu Dragan. Intrebat fiind cine va avea un parcurs mai lung in Liga Campionilor, Dinamo sau FC National, Dinu, care este si presedinte de onoare al "bancarilor", a spus sec: "Nici o echipa romaneasca nu poate avea un parcurs lung in Champions League pentru ca avem un campionat in care echipele traiesc prin exportul de jucatori". In fine, in ceea ce priveste delegarea lui Anton Helesteanu la partida din Banie, dintre Universitatea si FC National, Dinu a spus ca are incredere in acest arbitru. "La Craiova va fi un meci pe viata si pe moarte, dar il consider pe arbitrul intalnirii unul hotarat", a spus Dinu, mai nelinistit din cauza faptului ca "depindem mai mult de ceea ce fac altii decat de ce facem noi".

Fotbalul rasare din Coreea si Japonia

ncepand de astazi, timp de o luna de zile, Coreea si Japonia sunt polii planetei fotbal. Intrecerea suprema a sportului rege, organizata in premiera pe continentul asiatic, va fi una amara pentru romani, tricolorii ratand calificarea in barajul cu Slovenia, dupa trei participari consecutive. Ajuns la a saisprezecea editie, turneul final al Campionatului Mondial are la start 32 de echipe, fiecare avand, mai mult sau mai putin, pretentii sa isi adjudece trofeul in finala de pe 30 iunie, dar si cele aproximativ 9 milioane de euro, bani cu care FIFA o recompenseaza pe castigatoare. Cupa Mondiala din Coreea si Japonia se vrea a fi cel mai grandios turneu final din toate timpurile. Si organizatorii au toate sansele sa isi atinga scopul, daca ne gandim la eforturile de-a dreptul supraomenesti facute in acest sens. Numai daca luam in calcul faptul ca intreaga competitie a costat aproape 700 de milioane de dolari, ne dam seama ca cele doua tari nu s-au hazardat deloc cand au enuntat ideea de mai sus. O prima dovada va fi ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de astazi, care va putea fi urmarita in direct si de telespectatorii romani pe postul national TV Romania 1. Sute de coreeni, printre care si soldati, sunt implicati intr-un show coregrafic de exceptie, demn de primul mondial al mileniului. Artificiile si in general efectele vizuale vor fi de asemenea la inaltime, organizatorii anuntand ca spectacolul nu va putea fi comparat cu nimic din ceea ce s-a facut pana acum. Festivitatea de pe stadionul din Seul va dura aproximativ o ora si jumatate si are ca tema pacea mondiala si solidaritatea dintre oameni. La ora 14.30, pe acelasi stadion, campioana mondiala en-titre, selectionata Frantei, va juca impotriva Senegalului in primul meci al acestui turneu. Pe cele 20 de stadioane, zece din Coreea si zece din Japonia, vor evolua timp de o luna de zile 736 de jucatori. Chiar daca suma pare sa cuprinda tot ce are mai bun fotbalul international in momentul de fata, World Cup 2002 are si lipsuri din diverse motive. Astfel, la cea mai importanta competitie a lumii nu vor participa jucatori cu nume precum Kluivert, Overmars, Bergkamp, Salas, Mihajlovic, Nedved sau Sevcenko din cauza ca echipele lor nationale nu au reusit calificarea. De asemenea, printre marii absenti se mai numara si vedete ca brazilienii Jardel si Romario, italianul Roberto Baggio, englezul Steve McManaman, argentinianul Javier Saviola sau francezul Nicolas Anelka. Acestia nu sunt accidentati, cum s-ar putea crede, ci pur si simplu neconvocati, selectionerii reprezentativelor in cauza considerand ca au in lot jucatori mai valorosi decat ei. Un subiect tratat cu maxima atentie de coreeni si japonezi este securitatea delegatiilor, dar si a suporterilor care vor lua loc in tribunele stadioanelor. Cupa Mondiala din acest an va beneficia de masuri de securitate fara precedent in istorie, adevarate trupe de comando putand fi vazute pe strazile oraselor care gazduiesc partidele, inca de acum o luna. La absolut fiecare meci, 7.700 de politisti vor avea grija ca actele de violenta sau terorism sa nu apara nici in tribune si nici in afara stadioanelor. Cu alte cuvinte, totul este pus la punct pana in cele mai mici detalii. Nu mai lipseste decat primul fluier al arbitrului si caravana fotbalului se va pune in miscare sub privirile a aproximativ 3 miliarde de telespectatori.

Balonul Fevernova nu e pe placul portarilor de la Cupa Mondiala

Balonul oficial al Campionatului Mondial din Coreea si Japonia, Adidas Fevernova, naste discutii intre jucatorii participanti la turneul final. Considerat cel mai performant balon de fotbal realizat vreodata, Fevernova nu este chiar pe placul tuturor, el nefiind agreat in special de portari. "Este o vulgara minge pentru copii", a declarat Gianluigi Buffon, primul goal-keeper al selectionatei Italiei. Acesta s-a aratat dezamagit de greutatea lui, mult sub cele cu care s-a jucat pana acum. De asemenea, portarul nationalei Germaniei, Oliver Kahn, a declarat ca "traiectoria este diferita si este nevoie de antrenamente speciale pentru a te obisnui cu ea". De aceeasi parere este si fundasul irlandez Ian Harte: "Modul in care se deplaseaza in aer este foarte diferit de al celorlalte mingi. Suturile de la 20 de metri vor avea o traiectorie greu de anticipat de catre portari". Mingea oficiala are insa de partea sa atacantii, care cred ca, datorita lor, vor putea inscrie mai usor, iar golurile vor fi mai numeroase. Unul dintre ei este atacantul sloven Zlatko Zahovici, acesta spunand ca "balonul Fevernova este usor ca un glont".

Reusita lui Hagi, locul 5 in topul celor mai frumoase goluri

Golul inscris de Gica Hagi in partida cu Columbia de la turneul final al Campionatului Mondial din 1994 a obtinut pozitia a cincea in clasamentul celor mai frumoase goluri din toate timpurile. Lobul lui Gica de atunci, care a uimit o lume intreaga, a primit 9.297 de voturi la acest concurs organizat pe site-ul oficial al Cupei Mondiale din Coreea si Japonia. Titlul de "Golul secolului" l-a primit cel de-al doilea gol al lui Maradona din partida Argentina - Anglia, scor 2-1 de la Cupa Mondiala din 1986. 18.062 de suporteri au votat reusita in care Maradona a driblat tot ce i-a iesit in cale de la mijlocul terenului pana la poarta. Pe pozitiile urmatoare sunt clasate urmatoarele goluri: cel al lui Owen (Argentina - Anglia, CM 1998), cel al lui Pele (Brazilia - Suedia, CM 1958) si de cel al lui Maradona (Argentina - Belgia, CM 1986).

Mondialul la TVR 1 debuteaza astazi

Desi nationala noastra de fotbal nu va fi prezenta la turneul final al Campionatului Mondial din Coreea de Sud si Japonia, TV Romania 1 va transmite in direct, si inregistrat, toate cele 64 de meciuri, oferindu-ne, cum a spus Ionel Stoica, cele mai multe ore de fotbal de inalta calitate de la mondiale din istoria televiziunii nationale. Data fiind importanta acestui eveniment, primul Campionat Mondial de fotbal al noului mileniu, pentru care a platit doua milioane de dolari, TV Romania a trimis in Japonia si Coreea de Sud pe cei mai buni patru comentatori pe care ii are in acest moment: Emil Gradinescu, Vlad Enachescu, Sorin Hobana si Bogdan Tomulica. "Veteranul" echipei este Gradinescu, aflat la cea de-a treia Cupa Mondiala, in vreme ce Enachescu si Tomulica sunt nou-veniti in lumea comentatorilor de mondiale. Principala misiune a comentatorilor televiziunii romane, prezenti acolo, la fata locului, va fi aceea de a ne aduce in casa mondialul asiatic, cu tot ceea ce inseamna acesta, de la transmisii in direct pana la corespondente care sa ne dezvaluie culisele celui mai grandios spectacol pe care-l poate oferi "sportul rege". Misiunea aceasta, una dificila si de durata, intinsa pe parcursul intregii luni iunie, incepe astazi, chiar in ultima zi a lunii mai, cand TV Romania 1 va oferi primele transmisiuni in direct: ceremonia de deschidere, de la ora 13.00, si, de la 14.30, primul meci al mondialelor, Franta-Senegal.

Internetul - cel mai puternic mijloc de informare si comunicare

In ziua de azi, din ce in ce mai multi romani au acces la Internet. Parintii doresc sa le ofere copiilor noua jucarie a zilelor noastre - calculatorul si bineinteles accesul la Internet. Alte persoane se trezesc cu noutatea pe masa la servici si incep sa faca primii pasi in lumea virtuala in timpul orelor de program. Motivele pentru care se cumpara astazi calculatoare cu acces la Web sunt din ce in ce mai diversificate, totusi cateva intrebari sunt puse din ce in ce mai frecvent de cei care se mai gandesc daca aceasta investitie merita facuta: Ce este Internetul?; Al cui este?; Ce castig daca ma conectez la Web?; Ce reprezinta toata aceasta avalansa de termeni noi, chiar trebuie sa-i invat pe toti?; Cat ma costa?; Ce gasesc pe Internet? De ce totul este atat de complicat, oare calculatorul nu poate functiona precum telefonul, ridic receptorul, formez numarul si gata? In urmatoarele randuri vom incerca sa raspundem la aceste intrebari care ii framanta pe cei ce se lovesc prima data de Internet. Ce este si la ce foloseste Internetul?In principal, Internetul reprezinta o retea mondiala de calculatoare legate intre ele. Daca cineva se conecteaza la aceasta retea, devine si el parte a Internetului. Totusi, in zilele noastre aceasta retea este structurata pe doua nivele, cea a ofertantilor de servicii si cea a utilizatorilor. Privit din alt punct de vedere, cea mai importanta sursa de informatii este astazi disponibila pe Internet, deci acesta poate fi considerat si ca un mediu de transmisie a acestora. Aceasta sursa enorma de informatii nu apartine nimanui, cu toate ca fiecare bucatica din el are un proprietar, dar intregul ansamblu nu are un proprietar unic, acest lucru fiind imposibil. Informatia a reprezentat mereu cel mai important bun al omenirii, primul pas in comunicare a fost aparitia limbajului articulat, dupa aceea pictogramele, scrisul, pana si arta poate fi caracterizata ca o modalitate de comunicare a emotiilor si a celor mai importante aspiratii ale spiritului uman. Bogatia culturala adunata in atatea mii de ani reprezinta pana la urma o suma de informatii transmisa pe diverse cai. Internetul reprezinta astazi cel mai important mijloc de comunicare pe care l-a cunoscut omenirea. In cativa ani a nu fi conectat va reprezenta acelasi lucru cu a sta intr-o tara in care persoana respectiva nu cunoste cel mai elementar mod de comunicare, limba tarii. Astfel, putem spune ca in scurt timp, accesul la Internet, va fi obligatoriu pentru oricine doreste sa aiba contact cu societatea in care traieste. Cu cat mai repede cu atat mai bine. Cat ma costa?Costurile accesului la Internet variaza foarte mult in functie de modalitatea aleasa pentru conectare. Asfel, daca majoritatea utilizatorilor casnici folosesc telefonul pentru a intra pe Internet, pentru cei mai pretentiosi dintre ei, sau firmele, pot utiliza conectarea prin fibra optica (in functie de locul unde se afla firma, reteaua de fibra optica neacoperind astazi nici macar toata capitala), conectarea prin radio sau prin cablu (unele societati de televiziune prin cablu ofera asemenea servicii). In prima varianta, cea a conectarii prin linia telefonica costurile sunt destul de mici de la 74 de lei pe minut pana la 221 de lei pe minut in functie de ora. Conectarea prin cablu reprezinta o solutie pentru cei cu dare de mana, costul acestui tip de conexiune scazand vertiginos in ultima vreme. Dupa o investitie initiala de aproape 100 de dolari, abonamentul lunar variaza de la 19 la 30 de dolari in functie de varianta aleasa. Conectarea cu inchirierea unui canal liber prin antena sau cea prin fibra optica au preturi prohibitive, ele nu pot fi folosite decat de companiile mari ce isi permit sa cheltuiasca lunar mii de dolari pentru transferuri de date. Am Internet. Ce fac cu el?O problema pentru cei ce intra pentru prima oara pe Internet este sa gaseasca ceea ce cauta. Pe Internet se afla un volum urias de date disponibil, din pacate fiecare site de Web este conceput de altcineva si structurarea informatiilor este facuta de acesta. Astfel, este destul de greu sa ajungi rapid la informati dorita mai ales daca nu stii adresa unde trebuie sa mergi pentru a gasi ceea ce cauti. Din aceste motive au fost create doua noi concepte, cel al portarurilor si cel al motoarelor de cautare. Cu ajutorul motoarelor de cautare poti gasi ceea ce cauti, iar portalul se doreste a fi un punct de plecare in navigarea pe Internet. Furnizorii de internet ofera in general portaluri Web pentru utilizatorii proprii. Cele mai multe portaluri contin diverse informatii care se vor a fi utile pentru vizitatori. Astazi lupta cea mare intre portaluri este pentru a deveni prima pagina vizitata de cei mai multi utilizatori. Astfel, oferta acestora a devenit din ce in ce mai bogata odata cu trecerea timpului, aici putand fi gasite stiri, acces la magazine online, instrumente care ofera informatii de referinta si bineinteles o gama larga de mijloace de comunicatie (e-mail gratuit, forumuri de discutii, mesagerie vocala, chat, posibilitatea de a transmite faxuri etc.). In ultima vreme tendinta este de a lega un portal de un motor de cautare, spre exemplu Yahoo! foloseste ca motor de cautare Google. Cele mai apreciate portaluri si motoare de cautarewww.google.com Este considerat cel mai bun motor de cautare, avand in baza sa de date posibilitatea de gasire a rezultatelor din peste un miliard de pagini de pe Internet. www.yahoo.com Primul portal din istoria Internetului creat de David Filo si Jerry Yang in 1994. A devenit astazi unul dintre cele mai populare portaluri de pe Web. Un numar din ce in ce mai mare de utilizatori pleaca in explorarea Web-ului de la aceasta pagina. www.msn.com Portal oferit de Microsoft care merge pe ideea de a oferi utilizatorului tot ce isi poate dori intr-un singur loc. Deosebire fundamentala fata de portalurile de tip Yahoo ce se bazeaza pe un motor de cautare. com Un portal general ce poate fi folosi cu succes pentru cei ce prefera portalurile bazate pe un motor de cautare. Alte portaluri de pe Internet mai sunt si: Portaluri si motoare de cautare romanesti: Un portal foarte bine structurat ce ofera o varietate larga de date utile si posibilitati de cautare. Contine un motor de cautare in propria baza de date, organizata pe categorii, ce pot fi accesate prin legaturi. De asemenea pot fi gasite stiri si noutati proprii, stiri generale si nu in ultimul rand ajutor pentru utilizatorii incepatori. Contine foarte multe informatii utile si mai putin utile. Este bazat pe ideea de a avea totul in acest loc. Din pacate, prea multe informatii tind sa faca prezentarea prea stufoasa si greu de urmarit. Totusi dupa ce utilizatorul s-a obisnuit cu structura site-ului acesta poate fi considerat un bun punct de plecare catre Web. Alte portaluri romanesti:. Lista de portaluri romanesti si straine nu este completa (acest lucru ar fi in mod evident imposibil), cele prezentate in randurile de mai sus pot fi considerate doar un punct de plecare pentru cei ce doresc sa intre pe Web. In mod evident, portalurile ce pot fi personalizate au un avantaj fata de celelalte. Astfel, utilizatorul isi poate alege domeniile de interes si modul de vizualizare a paginii de start. Exemple de asemenea portaluri ar fi MyYahoo si MyNetscape. Comunicare pe InternetPana la aparitia Internetului cele mai utilizate moduri de comunicare erau scrisoarea si telefonul. Neajunsurile acestor tipuri de comunicare o reprezenta in primul rand timpul scurs de la trimiterea unei scrisori pana la sosirea ei la destinatie sau costul ridicat al unei convorbiri telefonice atunci cand distanta era foarte mare. Internetul ofera un mod mai simplu de a avea acces la toate facilitatile unei comunicari rapide la un cost redus. Cel mai popular mod de a schimba informatia prin Internet o reprezinta e-mail-ul. Pentru a putea avea acces la acest serviciu utilizatorul trebuie sa aiba un cont ce se poate crea in mod gratuit la unul dintre ofertantii de servicii Internet ( Cu ajutorul acestui cont se pot trimite mesaje de tip scrisoare care sa contina eventual si fisiere atasate. Aceste fisiere, in format electronic, pot contine date sau chiar poze ori inregistrari audio-video. Diferenta majora dintre acest tip de comunicare si cel al unei scrisori o reprezinta timpul foarte scurt in care mesajul ajunge la destinatar. Costul unui astfel de mod de comunicare se reduce la costul accesului la Internet. Chat-ul reprezinta un alt mod de comunicare prin Internet avand cateva diferente majore fata de e-mail. Cu ajutorul chat-ului doua sau mai multe persoane pot intra in legatura in timp real. Astfel, se creaza o legatura asemanatoare cu cea telefonica intre mai multe persoane aflate on-line. Spre deosebire de telefon acestea comunica prin mesaje scrise. Modul de functionare este simplu, utilizatorul intra intr-o camera virtuala pe care o creaza singur si poate invita pe oricine in acest loc in scopul comunicarii. De asemenea, el poate sa intre intr-una din camerele disponibile (publice sau private), la cele private avand nevoie de invitatie, pentru a comunica cu ceilalti. In ultima vreme au aparut multe servicii de tipul instant messaging ce realizeaza legatura intre doua sau mai multe persoane aflate la distanta. In cazul in care aceste servicii sunt active, ele controleaza pana si daca corespondentul are calculatorul pornit si este conectat la Internet. In aceste conditii legatura poate fi activata si transferul de informatii pornit. Evolutia acestor sisteme de comunicare este exploziva. Sistemul de mesagerie electronica s-a transformat peste noapte dintr-o simpla transmitere a unui text scris intr-un sistem complex cu ajutorul caruia se poate organiza chiar si o videoconferinta. Cel mai complex mod de utilizare a Internetului o reprezinta cel de conducere a unei afaceri sau de oferire a unor servicii guvernamentale pentru cetateni. Noii termeni de e-gouvernment, e-business, business-to-business, business-to-customer patrund din ce in ce mai adanc in constiinta oamenilor. Majoritatea marilor companii de IT s-au orientat pe oferirea de programe specializate pentru trecerea la noua era digitala. In acest fel, guvernele pot oferi servicii de neimagniat inainte cum ar fi votul electronic, eliberarea de permise de conducere, participarea la dezbaterile parlamentare si nu in ultimul rand oferirea de informatii. Se pot gasi numeroase exemple de agentii guvernamentale care folosesc World Wide Web ca vehicul de transfer al informatiilor in programe guvernamentale, servicii culturale, economice si alte elemente unice ale regiunii din care fac parte. Yahoo! popularul instrument de cautare prin Internet este legat cu paginile guvernamentale din peste 170 de tari. Un impresionant numar de parlamente nationale si-au creat propriile pagini de Web. Multe site-uri ce au in spate informatii generale guvernamentale ofera o vedere unica asupra traditiilor si dezvoltarii tarii respective. Aceasta arata ca implementarea solutiilor de e-government, in acest fel creeaza diferente intre atractivitatea unei tari, a unei regiuni sau a unui oras referitor la viata si m

Guvernul nu se va frige cu "regularizarea" facturilor

E adevarat ca noul sistem de facturare lunara a energiei electrice presupune o plata ridicata, care poate atinge chiar 8 milioane lei, la un interval de 6 luni?, a intrebat, zilele trecute, premierul Adrian Nastase, solicitand o evaluare a acestuia. Nu, nici pe departe!, se grabesc sa raspunda reprezentantii societatii Electrica. In opinia conducerii Electrica, noul sistem este in avantajul consumatorilor: factura se plateste lunar, fara deplasari la casieriile societatii. Consumatorii trebuie sa depuna insa un minim efort si sa "dialogheze" cu functionarii Electrica pentru stabilirea unui consum mediu lunar. Asta, in cazul in care nu vor sa se lase pe mana societatii! Noul sistem, care se aplica incepand din aceasta luna, a starnit deja nemultumiri din partea unor bucuresteni. "Vazand ca sistemul de plata la 2-3 luni nu "tine", Electrica ne cere sa ne stabilim consumul mediu lunar. De unde sa stie amaratul de consumator? Numai de asa ceva nu-i arde. Sa imparta Electrica consumul anual la 12 si va afla pe loc consumul mediu lunar", este de parere un cetatean din sectorul 3. Un altul semnaleaza faptul ca "cititorii-incasatori" vin cateva ore dimineata la domiciliul consumatorului, cand nu e nimeni acasa, lasa factura in cutia postala si pleaca. Cele mai multe persoane care ne-au scris la redactie si-au manifestat ingrijorarea, aidoma primului-ministru Nastase, in ce priveste "plata ridicata la 6 luni". "Daca consumatorul este cinstit si anunta societatea in eventualitatea ca a achizitionat un aparat electrocasnic in decursul celor 6 luni, nu vor fi nici un fel de probleme", sustin directorii de la Electrica.

Informatii turistice pe Internet

Una dintre cele mai bune locatii de pe Internet unde se poate gasi o oferta variata de programe turistice este Romanian Tourism. Spre deosebire de celelalte site-uri din domeniu, aceasta pagina detine un motor de cautare ce faciliteaza accesul la diversele oferte ale agentiilor de turism. Daca vizitatorul acestei pagini doreste sa calatoreasca intr-o anumita perioada sau intr-un anumit loc din tara ori strainatate, prin accesul la baza de date a site-ului, acest lucru se dovedeste extrem de facil. Daca pe alte site-uri sunteti bombardati cu ofertele agentiilor de turism, aici vizitatorul are posibilitatea de a vedea cat de saracacioasa este oferta acestor agentii. Diferenta intre a calatori acolo unde ti se ofera si a calatori acolo unde doresti este uriasa. De asemenea, pe acest site se pot obtine ofertele de transport ale agentiilor de turism. Este un lucru excelent ca vizitatorii sa poata studia intr-un singur loc, preturile unei calatorii cu avionul prin diferite companii aeriene in functie de destinatie. Site-ul se doreste a fi un instrument complet pentru a putea fi consultat de oricine doreste sa plece intr-o vacanta. Din pacate, putem spune ca exista si minusuri in cadrul categoriilor restaurante, fotografii sau harti. Aici te-ai astepta la o oferta bogata, insa, nu este asa. La capitolul harti, spre exemplu, majoritatea nu pot fi utilizate deoarece sunt mult prea generale. Un site ce este organizat in functie de ofertele agentiilor de turism, si care nu are posibilitatea de a vedea diferentele dintre aceste oferte in mod automat

Promisiuni de investitii de 854.382.881 USD

Facilitatile fiscale importante de care se bucura investitiile de peste 1 milion de dolari au atras pana in prezent 106 proiecte de astfel de investitii, inregistrate statistic la Agentiile de Dezvoltare Regionala. Valoarea angajata a acestor investitii totalizeaza 854.383.881 dolari, din care participarea straina este de 354.910.280 dolari SUA - comunica Ministerul Dezvoltarii si Prognozei. Potrivit legii, investitiile trebuie realizate in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii si numai cu bani cash. Investitii de peste 15 milioane dolari sunt in domeniul IT si al telecomunicatiilor, in industria usoara

Enciclopedie virtuala

Utilizatorii Internetului care cauta anumite informatii specifice despre o tara, un oras si nu nuai atat pot vizita Enciclopedia Britanica, una dintre cele mai vestite de acest gen din lume. Aceasta este structurata pe doua niveluri: pentru utilizatorii ce o acceseaza in mod gratuit si pentru cei care platesc. Evident pentru aceasta din urma categorie facilitatile sunt altele.

Site-uri web ce contin legislatia Romaniei

Pe Internet pot fi gasite site-uri ce informatii despre legislatia Romaniei. Daca un utilizator are nevoie sa consulte o lege, aceasta operatiune se poate efectua din mai multe locuri. In continuare vom prezenta doar trei puncte de plecare cu mentiunea ca acestea sunt mult mai multe, iar unele site-uri ofera asistenta juridica si chiar informatii detaliate despre diverse domenii de interes, cum ar fi legislatia ecologica, legi si norme metodologice pentru infiintarea unei firme etc. Este in mod evident unul dintre cele mai importante puncte de plecare in cautarea unei legi. Legile din acest site sunt oferite de Ministerul Justitiei, din acest motiv reprezinta cea mai completa colectie de legi si reglementari legislative de pe Internet. Cautarea se poate face in functe de data emiterii legii dupa cum urmeaza: - Acte normative anul curent; - Acte normative anii 1999 - 2001; - Acte normative anii 1996 - 1998; - Acte normative anii 1990 - 1995; - Acte normative anii 1864 - 1989. De asemenea, se poate porni cautarea si dupa emitent, tipul actului, data aparitiei in Monitorul Oficial sau daca se refera la legislatia interna ori internationala. Pentru o cautare eficienta intr-o baza de date ce contine legile Romaniei poate fi accesat si motorul de la Rol.ro. Legile sunt grupate pe categorii si domenii de interes. Astfel exista legi generale, legi particulare unui domeniu sau acte normative referitoare la o firma (infiintarea, functionarea si incetarea activitatii). Domeniile in care se poate naviga in acest site sunt: Masina de cautare; Domenii juridice aparitii noi; Consilier juridic; Ce acte ne trebuie ?; Forum legislativ; Dictionar juridic repertoriu legislativ 1858 - 1948/1948 - 1989/1989 - an curent; Coduri juridice constitutiile romane; Jurisprudenta; Acte abrogate; Tipuri de contracte; Cereri in justitie; impozit venit global; Taxe si impozite; Arhiva lex promote; Legaturi utile; Legislatia pe CD. Organizarea si complexitatea acestui site reprezinta un exemplu demn de urmat chiar si de ministerele si organizatiile guvernamentale ce au de cele mai multe ori o prezenta jalnica in spatiul virtual romanesc.

Brasov - locul unde se topesc teoriile economice ale Guvernului Nastase

Sfarsitul saptamanii trecute a re-reconfirmat un fapt: actualului guvern, ca si celor de dinaintea lui, ii este frica sa se duca la Brasov cu adevarul, umbland cu fofarlica in speranta ca momentul adevarului va mai putea fi amanat. Subventii directe pentru Tractorul, comenzi de stat (subventii indirecte) pentru Roman, inghetare de datorii - au promis din nou, la Brasov, ministrii Dan Ioan Popescu, Ovidiu Musetescu si Ilie Sarbu, desi stiu ca asa nu se rezolva nimic: datoriile uzinelor cresc incontinuu, iar subzistenta se face tot mai mult pe seama altora, practic pe seama fiecaruia din contribuabili. * Februarie 2001, Brasov. Dan Ioan Popescu, ministrul Industriei a anuntat comenzi de 1.000 autocamioane din partea societatilor nationale din subordinea MIR, din partea unitatilor MI si MApN. * Iunie 2001, Brasov. "Este nevoie de 5.000 de autocamioane pentru piata interna, pe care ar trebui sa le facem noi" - Adrian Nastase, prim-ministru. In scurt timp, se anunta ca pompierii vor cumpara 75 de autospeciale, iar administratiile locale 75 de camioane pana la sfarsitul anului (300 miliarde de lei). Roman va mai avea asigurate comenzi pentru 30 autogunoiere, 20 automaturatoare, 20 autostropitoare (80 miliarde de lei). * Octombrie 2001, Bucuresti. "Dupa primul semestru, Roman Brasov inregistra pierderi cumulate de 181% din capitalul social, datorii de 1.454 de miliarde, iar ponderea cheltuielilor cu personalul reprezenta 75% din cifra de afaceri... Formulele de genul iesit in piata publica, cerut comenzi s.a.m.d. nu inseamna decat a finanta o situatie prin care cresc in continuare datoriile si problemele" - Adrian Nastase, prim-ministru. * Februarie 2002, Brasov. "BCR acorda un credit de doua milioane dolari garantat cu contractele ferme pentru 1.200 de camioane, din care peste jumatate sunt de la MI si MApN" - senatorul PSD Ioan Cristoloveanu, presedintele Consiliului de Administratie al Roman. Intre acestea, se mai miza pe comanda celor 267 cisterne comandate de Petrom * Aprilie 2002 Bucuresti. "Introducerea administrarii speciale la Roman Brasov a fost determinata de rezultatele financiare slabe ale societatii care are datorii de peste 140 milioane de dolari, in conditiile in care nivelul productiei reprezinta mai putin de 5% din cel atins in 1989" - comunicat APAPS. "Nu mai putem discuta de o piata de subventii si comenzi ale statului. Am tot auzit ca e nevoie de un autobuz, de un camion la o primarie... dar adevaratul test al valorii unui produs este capacitatea de vanzare pe segmentul particular - Adrian Nastase, prim-ministru. * Mai 2002, Brasov. "Roman va mai primi comenzi de la MApN si MI, in functie si de ce bani vor mai capata aceste ministere la rectificare" - Dan Ioan Popescu, ministrul Industriilor.